|
Grupa mare (5 - 6 ani)
Începând cu această vârstă, structura planului de învățământ se modifică în sensul creșterii numărului de activități comune, pe de o parte, și scăderii numarului de activități liber-alese, pe de altă parte. Se trece, deci, la nivelul de vârsta 2, când se urmărește în principal pegătirea pentru școală.
Temele abordate în cadrul Cunoașterii mediului devin mult mai complexe, mai amănunțite (Omul- Organele interne și Simțurile; Anotimpurile- Fenomene; Activități specifice; Sărbători și tradiții; Medii de viață ale animalelor- Savana; Jungla; Deșertul; Mări și oceane; Universul).
La activitatea matematică se alcătuiesc grupe în funcție de criterii combinate, se realizează negația logică, șiruri de obiecte și ordonarea acestora în funcție de dimensiune (3-4 obiecte), echivalarea numărului de obiecte din 2 sau mai multe grupe prin punere în corespondență, forme geometrice: cerc, patrat, triunghi, dreptunghi; se studiază numerele în limita 1- 8 (șir numeric, vecinii, raportarea număr-cantitate, operații de adunare și scădere cu 1- 2 unități).
Activitatea de Educarea limbajului își propune începând cu grupa mare să familiarizere copilul cu scris- cititul ( reprezentarea grafică a propozitiei, cuvântului, silabelor; stabilirea numărului de cuvinte sau silabe; indicarea sunetului initial; recunoașterea câtorva litere și cuvinte simple).
Se poate spune că grupa mare este necesară formării unei "baze" solide de informații, priceperi și deprinderi, fără de care nu se poate atinge performanța în cadrul Grupei pregătitoare.
|

|